Printre gânduri

         Liceul. Singurul lucru de care îi va fi dor unui adolescent. Și nu vorbesc aici neapărat de ore în sine, ci de ceea ce se întâmplă în timpul lor. Ceea ce facem cu colegii cât timp profesorul explică. Și atunci când ne întreabă ce am înțeles, suntem cu capul în nori. Să nu uităm și de pauzele în care năzbâtiile sunt la ordinea zilei.           Dar cum a fost pentru prima oară când am intrat pe holurile liceului? Ști, momentul ăla când simți că ești privită? Să fii boboacă, din punctul meu de vedere, poate fi atât un chin cât și o distracție. Întotdeauna vei auzi remarci precum : ”Uite cum s-a îmbrăcat azi!” sau ”Ai văzut-o cum arată?”. Tot ce știu e că nu trebuie să le iei în seamă cum făceam eu pe vremea aia pentru că tot tu te vei simți prost. Un lucru știu sigur că am învățat de pe atunci. Să nu țin cont de nimic și să nu îmi pese de părerea celorlalți, pentru că nu ceilalți sunt cei care...

          La ce ne gândim când auzim aceste două cuvinte, aceste două pronume personale?  Fiecăruia dintre noi îi trece probabil prin cap o poveste a unui ”el” și a unei ”ea”. O poveste de prietenie auzită de la colega de bancă. Sau poate chiar o poveste de iubire despre care ne povestea mama în copilărie. Însă indiferent ce poveste ar fi, noi suntem fascinați.  Fascinați de modul în care relația dintre un ”el” și o ”ea” poate evolua. Fascinați cum de la o îmbățișare se poate ajunge la un sărut. Cum de la un sărut se ajunge la iubire. Și atunci când crezi că relația mergea strună, totul se destramă. Și de la iubire, ajungi la ură. Atunci te miri cum puteai iubi persoana respectivă. Privești în trecut, cum fac toți ceilalți, deși viitorul e în fața ta și te așteaptă cu brațele deschise. Dar mai bine  o luăm cu începutul. Și povestim pas cu pas, din perspectiva unei fete.           După cum ziceam, o îmbrățișare. Te împr...